Geneza 1-3: știință și teologie

Până în secolele recente au existat puține cunoștințe științifice cu privire la originea universului, a vieții și a omului. În lumea creștină, singura sursă de cunoaștere cu privire la aceste subiecte a fost Biblia. Mulți gânditori creștini au folosit primele trei capitole ale cărții Genezei ca o sursă de informație, venind cu diferite interpretări ale textului Bibliei.

Sunt trei întrebări fundamentale:

Cum a apărut universul fizic?

Cum a apărut viața?

Cum a apărut omul?

Le numesc fundamentale pentru că răspunsurile sunt de natură să modeleze concepțiile cu privire la rostul existenței noastre. Nu este vorba de o simplă curiozitate. Pisica mea poate fi curioasă ce se află după colț și câinele meu poate fi curios de unde vine un zgomot, dar curiozitatea lor se limitează întotdeauna la mediul lor imediat. Întrebări cum ar fi „De unde vin?” sau „Care este rostul meu?” sunt profund umane și de natură spirituală.

Au existat teologi care au abordat istoria creației din Geneza 1-3 cu un anumit respect și cu o anumită umilință, tratând-o ca pe o sursă de cunoaștere, dar recunoscând în același timp capacitatea noastră limitată de a o înțelege. Pe de altă parte, alții au citit acest text ca pe un manual care ne oferă o tratare sistematică și „științifică” a subiectului. Cu alte cuvinte, Geneza 1-3 s-ar asemăna – să zicem – unui manual de fizică de liceu, din care citesc despre legile electricității. Această abordare i-a dus adeseori la concluzii și explicații greșite, ulterior infirmate de descoperirile fizicii, geologiei, astronomiei și cosmologiei moderne, producând o aparentă contradicție între știință și credință.

Când un creștin afirmă că lumea a fost creată în șase zile literale, el nu citează, ci interpretează Scriptura, și anume într-un mod literal, pe care credem că nici măcar autorul cărții nu l-a intenționat. Iată un simplu exemplu, din Geneza 1: 11-13, în care citim despre ziua a treia a creației.

11.	Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeață: iarbă, cu sămânță într-însa, după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămânță în sine, după fel, pe pământ!” Și a fost așa.
12.	Pământul a dat din sine verdeață: iarbă, care face sămânță, după felul și după asemănarea ei, și pomi roditori, cu sămânță, după fel, pe pământ. Și a văzut Dumnezeu că este bine.
13.	Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia.

Textul nu afirmă că Dumnezeu ar fi spus „să fie verdeață”, ci dimpotrivă expresia „pământul a dat din sine verdeață” ne sugerează un proces natural, chiar dacă a fost inițiat de Dumnezeu. Nu este vorba deci de o creație „ex nihilo”, din nimic, ci de direcționarea unui proces natural. Dar într-un proces natural vegetația care apare din pământ nu de dezvoltă într-o singură zi până la punctul în care pomii roditori să producă semințe. Este rațional să deducem, bazați doar pe Scriptură și fără ajutorul unor cunoștințe științifice, că ziua a treia a creație, și prin urmare celelalte zile ale creației, nu au fost zile literale de 24 de ore. În lumina cunoștințelor științifice pe care le posedăm acum, această concluzie apare și mai rezonabilă.

Dacă o interpretare literală nu este posibilă, atunci ce putem deduce din text? Nu intenționez să descriu aici alte metode de interpretare, nici să rezolv problema armonizării Scripturii cu concluziile științei. Doresc însă să enunț aici trei principii pe care le voi folosi în viitor.

1. Geneza 1-3 este adevărată fără a fi științifică.

Știința se bazează pe o metodologie care folosește activități specifice: observație, deducție, ipoteză, experiment, măsurare, confirmare (nu neapărat în exact această ordine). Se spune că Newton ar fi ajuns la teoria gravitației observând cum un măr cade din copac. El a dedus că există o forță care-l atrage spre pământ și a dedus formula care ne dă intensitatea acestei forțe. Galiei a făcut experimente care au confirmat că toate corpurile cad cu aceeași viteză (în absența frecării cu aerul). Teoria gravitației a fost confirmată de observațiile astronomice.

Nu însă orice cunoaștere este de natură științifică. Cunoașterea personală nu are în general atributele unei cunoașteri științifice. În Geneza 4:1 citim că Adam a cunoscut-o pe Eva, dar această cunoaștere a fost personală și intimă, nu una științifică. Adam nu a pus-o pe Eva pe un cântar și nu i-a studiat circulația sângelui. La fel, știu când îmi place de o persoană, fără a putea face măsurători sau a construi teorii bazate pe deducții.

În general afirmațiile cu caracter teleologic (care indică un scop) nu sunt de natură științifică. Tot așa, afirmațiile referitoare la cauze ultime sunt în afara domeniului științei. Astronomii și fizicienii moderni refuză să răspundă la întrebarea „care a fost cauza evenimentului Big Bang”. Ei nu refuză pentru că întrebarea nu are sens, ci pentru că recunosc cu integritate intelectuală că răspunsul iese din cadrul științific în care ei lucrează.

2. Scopul Genezei este unul teologic.

Geneza 1-3 ne răspunde deci la întrebări fundamentale fără a folosi metoda științifică. Textul ne enumeră anumite fapte, dar interesul nu este să ne dea o explicație științifică ci una teologică. În principiu, Geneza ne spune că

• Universul fizic nu este auto-existent, ci creat
• Creația a fost progresivă, constând din anumite etape și procese
• Culminarea creației a fost omul

În mare parte Geneza 1-3 apare ca o polemică împotriva altor concepții (am putea spune naive) care circulau în lumea antică. Apare un singur Dumnezeu, și nu o pleiadă de zei în conflicte unii cu alții. Soarele și Luna nu apar numiți așa, ci doar ca ”luminători”, ceea ce le degradează de la statutul de zeități atribuit în credințele altor culturi, la acela de simple obiecte încadrate în scopurile lui Dumnezeu.

O întreagă teologie poate fi găsită în aceste trei capitole ale Genezei. Aflăm, de exemplu, că

• Omul nu a fost o ființă spirituală care a decăzut la o existență fizică (cum are fi crezut mai târziu gnosticii), ci o ființă fizică ridicată la un nivel spiritual.
• Obiectele fizice ale creației nu sunt divine, ci au scopul de a împlini planurile veșnice ale lui Dumnezeu.
• Omul a fost pus deasupra creație. Adam a dat nume animalelor, ceea ce implică o cunoaștere și dominare a lumii fizice.
• Dumnezeu a creat o stare de perfecțiune pentru om, de la care acesta a căzut.

Scriptura nu este preocupată de detaliile fizice ale acestor realități, cu toate că le menționează în mod tangențial.

3. Observațiile fizice sunt făcute din perspectiva unui observator uman.

Acesta este un principiu foarte important, care ne ajută să armonizăm detaliile fizice ale Genezei cu observațiile și teoriile științifice moderne. Pentru a înțelege mai bine, voi da un exemplu.

Afirmația ”pe când soarele a început să de înalțe pe cer, am pornit la drum” poate fi perfect adevărată din punctul de vedere al unui observator uman. Ceea ce se afirmă este că observatorul a perceput urcarea soarelui pe cer, fără a promova nici o teorie cu privire la mișcarea astrelor. O formulare științifică modernă ar putea fi ”când în mișcarea de rotație a pământului în zona în care mă aflam a ajuns să apară soarele, am pornit la drum”. Dar această formulare este inutilă atunci când scopul meu este să descriu o întâmplare din viața mea.

Cum se aplică aceasta în cazul Genezei? Părerea pe care o formulez aici este personală, poate acceptată și de alții, dar pe care nu o avansez ca pe un adevăr teologic necesar.

Voi porni cu o observație privitoare la revelație și la inspirația divină a Scripturii. De cele mai multe ori revelația nu este bazată pe o comunicare verbala de la Dumnezeu la om, ci pe o arătare a unor realități. Există excepții, ca de exemplu atunci când Dumnezeu vorbește unui profet, sau când Iisus dă învățături explicite.

Se poate stabili o anumită paralelă între cartea Genezei (prima din canonul Scripturii) și cartea Apocalipsei (ultima din canonul Scripturii). În prima aflăm despre origini, în ultima aflăm despre finaluri. Geneza ne spune de unde venim, Apocalipsa ne spune încotro ne ducem. Să observăm însă că în cartea Apocalipsei Ioan ne descrie evenimente din viitor pe care ”le vede”. Dumnezeu nu-i descrie prin cuvinte cum va fi, ci îi arată. Cum este posibil acest lucru nu știm, dar știm că Dumnezeu este creatorul și susținătorul spațiului și a timpului, pe care le poate manipula și arăta așa cum crede El de cuviință.

Cred că autorul uman al cărții Genezei a avut o experiență asemănătoare cu cea a autorului Apocalipsei. Lui nu i s-a spus cum a fost, ci i s-a „arătat” cum a fost. El a văzut cum au fost create astrele, lumina, soarele și pământul. El a văzut cum pământul a dat vegetație și s-a umplut de animale. El a văzut ”suflarea” prin care Dumnezeu a creat omul modern, a văzut cum omul a fost ispitit și a căzut. Sunt obligat să folosesc ghilimele, pentru că mă refer la fenomene și evenimente pe care nu le cunoaștem complet.

Este deci posibil ca autorul uman al Genezei să fi folosit expresii care, asemenea expresiei ”soarele s-a înălțat pe cer”, să fie adevărate, fără intenția de a le comunica într-un limbaj științific. Ele sunt adevărate ca relatări ale unui om care a văzut, dar care nu are limbajul, conceptele și cunoștințele secolului XXI.

Descătușați de prejudecățile ateiste și din strâmtoarea interpretărilor literele, suntem deci liberi să explorăm problema originilor. Din știință aflăm cum, din teologie aflăm de ce. Din descoperirile științei ne putem minuna de înțelepciunea lui Dumnezeu, iar din teologie aflăm cum să ne aliniem la scopurile Lui veșnice.