Zilele creației O dezbatere continuă între literaliști care interpretează zilele Genezei ca fiind zile literale de 24 de ore, și alegoriști, care interpretează cele șase zile ale creației ca fiind fie intervale mai lungi (mii de ani) fie epoci sau perioade ale creației. O primă observație este că în istoria bisericii, chestiunea zilelor creației nuContinuă lectura „Zilele creației și părinții bisericii”
Arhive categorie: Uncategorized
Vârsta universului
Bazat pe o serie de presupoziții, episcopul anglican James Ussher a calculat că prima zi a creației a fost duminica din octombrie 23, în anul 4004 înainte de Hristos. Calculul său a folosit genealogiile redate în cartea Genezei și în alte cărți istorice ale Bibliei. Presupozițiile lui sunt implicite și folosite fără o judecată cuContinuă lectura „Vârsta universului”
Geneza 1-3: știință și teologie
Până în secolele recente au existat puține cunoștințe științifice cu privire la originea universului, a vieții și a omului. În lumea creștină, singura sursă de cunoaștere cu privire la aceste subiecte a fost Biblia. Mulți gânditori creștini au folosit primele trei capitole ale cărții Genezei ca o sursă de informație, venind cu diferite interpretări aleContinuă lectura „Geneza 1-3: știință și teologie”
Univers și multivers
O dezvoltare interesantă in fizică la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI a fost apariția conceptului de multivers. Prin multivers se înțelege existența separată a multor universuri inaccesibile din universul nostru fizic cunoscut. Aceste universuri pot avea fie aceleași legi fizice, fie legi fizice deferite de universul nostru. Fără a-i suspecta pe fizicienii careContinuă lectura „Univers și multivers”
Materialismul nu este suficient
Am tradus și public cu permisiunea autorului acest articol (publicat original la http://musingsonscience.wordpress.com/2014/12/18/materialism-isnt-enough/) pentru că îl consider folositor cititorilor români care sunt interesați în dezbaterile despre știință și religie. Aș dori ca cititorii să remarce diversitatea opiniilor unor oameni de știință sau filozofi creștini. Cu toate că există anumite dezacorduri, ei sunt uniți în apreciereaContinuă lectura „Materialismul nu este suficient”
Explicații ale Genezei
Geneza, prima carte a Bibliei, răspunde unora dintre cele mai fundamentale întrebări pe care și le pune omul: Care este originea universului? Este creat sau auto-existent? Cine este Creatorul? Cine suntem noi, de unde venim? Există un rost al omului în univers? Timp de veacuri, cartea Genezei a fost singura care, cel puțin în civilizațiaContinuă lectura „Explicații ale Genezei”
Planeta unică (2): Minunea climei
Atât pentru ateu, cât și pentru credincios, clima planetei noastre apare ca un miracol. Un mare număr de factori influențează și susține clima pământului. Miracolul constă în extraordinara calibrare a acestor factori, care face viața posibilă. Ea este cu atât mai complexă, cu cât unii dintre factori prezintă fenomenul de retroacțiune prin care efectul lorContinuă lectura „Planeta unică (2): Minunea climei”
Un experiment virtual
Einstein a folosit frecvent metoda experimentului virtual. Să ne imaginăm ce se întâmplă cu un călător care se deplasează cu o viteză apropiată de viteza luminii… Să ne imaginăm ce se întâmplă cu un astronaut care cade spre o gaură neagră (black hole)… Scopul unui experiment virtual este să ne stimuleze gândirea, în situații careContinuă lectura „Un experiment virtual”
Planeta unică (1)
2 Reg.22.36: Doamne, Tu mă aperi cu scutul Tău izbăvitor Pe 12 octombrie, 2014, observatoarele NASA au detectat o enormă erupție solară. Erupțiile solare sunt explozii enorme în care soarele aruncă în spațiul cosmic cantități enorme de gaz și radiații. De pe pământ, erupția apare ca un filament care se întinde pe jumătate din circumferințaContinuă lectura „Planeta unică (1)”
Paradoxul lui Fermi
Enrico Fermi (n. 29 septembrie 1901; d. 28 noiembrie 1954) a fost un fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, descoperitorul fisiunii nucleare. A avut un rol important în conceperea proiectului Manhattan de punere la punct a bombei nucleare. Se povestește că, fiind odată la masă cu prietenii săi, marele fizicianContinuă lectura „Paradoxul lui Fermi”