Paradoxul lui Fermi

Fermi Enrico Fermi (n. 29 septembrie 1901; d. 28 noiembrie 1954) a fost un fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, descoperitorul fisiunii nucleare. A avut un rol important în conceperea proiectului Manhattan de punere la punct a bombei nucleare.

Se povestește că, fiind odată la masă cu prietenii săi, marele fizician a devenit tăcut, a gândit câteva minute, apoi a exclamat, „Dacă sunt acolo, unde sunt?”

Remarca poate apărea criptică, dar Fermi avea ceva precis în minte. Ceva trebuia să fie din abundență, dar lipsea cu desăvârșire.

Să ne întoarcem pentru moment la principiul mediocrității, la care ne-am referit într-un articol precedent (Revoluția anti-coperniciană). Am văzut cum Copernic a susținut cu argumente științifice că pământul nu se află în centrul universului, că planetele nu se rotesc în jurul pământului, ci planetele și pământul se rotesc în jurul soarelui. Mai târziu, alți gânditori, printre care Giordano Bruno, au avansat idea că nici soarele nu se află în centrul universalului, ci este doar o stea asemenea altor stele pe care le vedem pe cer. În secolul XX astronomii au descoperit că soarele este o stea aflată într-o galaxie „Calea Lactee”, care conține între 100 și 400 miliarde de stele. Dar Calea Lactee, galaxia noastră, este una din sutele de miliarde de galaxii din universul observabil.

Toate aceste observații au dus pe unii gânditori la o concluzie care părea o extindere logică a revoluției coperniciene: principiul mediocrității. Conform acestui principiu, pământul nu are nimic deosebit în univers care să-l facă special. Dacă combinăm numărul de stele din galaxie cu numărul de galaxii în univers și cu numărul mediu de planete din jurul unei stele, ar rezulta că în univers s-ar afla peste 100.000.000.000.000.000.000.000 de planete, deci planeta noastă este cu totul nesemnificativă, în afară de faptul că noi locuim aici.

Ducând acest principiu până la ultimele lui consecințe logice, ajungem la paradoxul lui Fermi, paradoxul care l-a făcut să pună întrebarea la care ne-am referit. Raționamentul se poate enunța ca o serie de premise și concluzii:

  • În galaxia noastră se află peste un trilion de planete.
  • Cu toate că nu toate planetele oferă un mediu favorabil vieții, probabil multe dintre ele se află în așa-numita zonă locuibilă a sistemului lor solar, adică la o distanță potrivită față de stea. Să presupunem ca doar una din 10 planete se află în zona locuibilă. Aceasta ar reduce numărul de planete în care viața se poate dezvolta la 100 de miliarde.
  • Nu toate planetele din zona locuibilă au compoziția chimică necesară vieții. Să presupunem că doar una din 10.000 de planete din zonele locuibile au această compoziție. Aceasta reduce numărul de planete favorabile vieții la aproximative 10 milioane.
  • Premisă (neverificată): Viața apare și se dezvoltă în mod spontan atunci când condițiile sunt prezente. Viața ar fi apărut deci pe aproximativ 10 milioane de planete din galaxie.
  • Premisă (neverificată): Viața evoluează spontan și rezultă în forme superioare, inclusiv în ființe inteligente care creează o civilizație superioară.
  • În timp ce pe 10 milioane de planete ar putea exista ființe inteligente, nu toate se află la același nivel de dezvoltare. Aplicând principiul mediocrității, este posibil ca noi să fim undeva la mijloc, în sensul că unele civilizații sunt inferioare, altele superioare. Să presupunem că doar o cincime dintre aceste civilizații sunt superioare civilizației umane, deci aproximativ 2 milioane.
  • Civilizația umană s-a ridicat în șase mii de ani de la traiul bazat pe culegere de fructe și pe vânătoare, la capacitatea de călătorii interplanetare și la capacitatea de a transmite semnale în cosmos.
  • La timpul astronomic măsurat în miliarde de ani, este posibil ca din cele 2 milioane de civilizații superioare celei umane, unele să aibă un avans de milioane de ani față de noi. Dacă omenirea s-a dezvoltat atât de mult în 6.000 de ani, este posibil ca unele dintre aceste civilizații să fi ajuns la un stadiu în care populează nu doar o planetă sau un sistem solar, ci sute sau mii de sisteme solare. De fapt ar fi logic ca unele din ele să se fi extins în întreaga galaxie.
  • Dacă această logică, bazată pe principiul mediocrității, este valabilă, ar urma că galaxia este populată de ființe extraterestre și cosmosul ar fi plin de semnale trimise de acestea între puncte ale galaxiei.

Și acum, iată paradoxul lui Fermi: Dacă sunt acolo, unde sunt? Cu alte cuvinte, dacă galaxia este plină de civilizații superioare a unor ființe extraterestre – după cum rezultă din principiul mediocrității – unde sunt aceste civilizații? De ce nu detectăm nici un semnal de la ele?

Idea existenței unor civilizații extraterestre a înflăcărat imaginația scriitorilor de literatură științifico-fantastică și a autorilor de filme. Romane precum Războiul Lumilor al lui H. G. Wells sau filme precum ET sau Întîlnire de gradul trei încearcă să descrie momentul în care omenirea se întâlnește cu astfel de extratereștri cu o civilizație superioară.

Idea contactului cu civilizații de extratereștrii nu a rămas însă doar în domeniul literaturii și filmului. Există un număr de proiecte serioase, cunoscute colectiv sub numele de SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence), finanțate de unele universități americane (inițial și de guvernul SUA), care au ca scop detectarea semnalelor din cosmos care ar putea fi produse de ființe inteligente din afara sistemului nostru solar.

SETI SETI Alien Telescope Array (ATA) ascultă zi și noapte posibile semnale ale unor presupuse civilizații extraterestre

Radiotelescoapele de pe pământ primesc în mod continuu semnale din cosmos. Cele mai multe sunt produse de fenomene astronomice (cum ar fi pulsarii), care nu au nimic de-a face cu civilizații de extratereștrii. Tehnica de calcul modernă este capabilă să le analizeze, pentru a detecta dacă sunt aleatoare, periodice, sau dacă au un conținut informatic inteligent. Până în prezent, nici un semnal purtător de mesaje inteligente nu a fost detectat. Este interesant că la începutul proiectelor SETI au fost transmise semnale de pe pământ, dar aceste transmisii au fost oprite, existând teama că o civilizație superioară care le-ar intercepta ar putea fi ostilă și prădătoare. În prezent, proiectele SETI doar interceptează și analizează semnale primite din cosmos, până acum însă fără a detecta un mesaj inteligent.

Există o serie de încercări pentru a rezolva paradoxul lui Fermi.

Presupunând că principiul mediocrității este corect, s-ar putea avansa anumite teorii care să explice absența extratereștrilor:

  • În timp ce este posibil ca civilizații să apară spontan în univers, de regulă ele se autodistrug printr-o intoxicare a mediului sau prin conflicte interne. Chiar și civilizația noastră se află în acest pericol.
  • Extratereștrii se ascund de noi, din motive mai mult sau mai puțin cunoscute. Cu alte cuvinte, ei nu vor să fie detectați, poate pentru același motiv pentru care noi nu dorim să fim detectați.
  • Extratereștrii comunică prin alte medii și cu alte mijloace decât undele radio care circulă în univers.
  • În timp ce viața și civilizațiile pot apărea în mod spontan, întâmplător noi suntem cei mai avansați, deci nu a existat suficient timp ca extratereștrii să se dezvolte până la punctul de a comunica cu noi. Această ipoteză contrazice însă principiul mediocrității, afirmând ceva special cu privire la pământ și omenire.

Toate aceste explicații nu au un caracter științific, ele nefiind bazate pe observații și legi ale naturii. În plus, ele încalcă principiul briciului lui Occam, multiplicând ipotezele care să explice un anumit fenomen.

În ultimii ani, o serie de savanți au prezentat o altă explicație, care însă încalcă principiul mediocrității. Explicația paradoxului lui Fermi constă în faptul că pământul este absolut unic în universul cunoscut, fiind singura planetă care poate susține viața și dezvoltarea unei civilizații.

Din punctul de vedere al credinței creștine, existența vieții pe alte planete sau chiar a unei vieți inteligente, nu este o problemă în sine. Dacă viața există pe vârfurile munților și în adâncurile oceanelor, de ce nu ar putea exista și pe alte planete? Mai mult decât atât, chiar și existența unei vieți inteligente în afara sistemului solar nu ar contrazice credința creștină. Depinde aici însă ce se înțelege prin inteligență. Un animal poate fi inteligent (până la un anumit nivel), și un computer posedă un anumit fel de inteligență. Ceea ce le lipsește acestora este chipul lui Dumnezeu imprimat în mod unic în om. Animalele sau computerele pot fi inteligente, dar ele nu sunt ființe spirituale care se întreabă cine sunt, de unde vin și unde se duc, și care nu au o relație specială cu un Dumnezeu creator al lumilor văzute și nevăzute.

Ateii au îmbrățișat cu entuziasm principiul mediocrității, dar acest principiu pare a fi contrazis de observațiile și deducțiile științei secolului XXI. Intenționez să discut mai în amănunt acest subiect al unicității pământului.

Un gând despre „Paradoxul lui Fermi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s