Un experiment virtual

Einstein a folosit frecvent metoda experimentului virtual.

Să ne imaginăm ce se întâmplă cu un călător care se deplasează cu o viteză apropiată de viteza luminii… Să ne imaginăm ce se întâmplă cu un astronaut care cade spre o gaură neagră (black hole)…

Scopul unui experiment virtual este să ne stimuleze gândirea, în situații care altfel ar fi greu de creat în realitate. Experimentele virtuale sunt mult mai comune decât ne-am aștepta. De exemplu, un economist se poate întreba cum va funcționa economia unei țări DACĂ s-ar găsi zăcăminte de petrol. Un biolog s-ar putea întreba cum ar evolua un ecosistem DACĂ poluarea ar crește cu 20%.

Să ne imaginăm așadar următorul experiment virtual. Ai fost condamnat la moarte și te afli în fața unui pluton de execuție format din zece soldați comandați de un locotenent. În timp ce ofițerul începe să dea ordinele, îți calculezi șansele de supraviețuire

Presupunând că șansa unui soldat de a te ochi corect este de 95%, ar rezulta, dintr-un foarte simplu calcul al probabilităților că șansa ca nici un glonț să te atingă este de 0.05 la puterea 10, deci 0.000000000009765625%. Aceasta este la fel cu a spune că din 1.0240.000.000.000 de experimente în care soldații te ochesc și trag, există unul în care toți greșesc și prin urmare supraviețuiești.

Să presupunem că  un pluton de execuție repetă acest experiment. La prima încercare condamnatul este ucis. La fel la a doua, și așa mai departe. După ce au fost uciși mai mult de un trilion de condamnați, în sfârșit unul scapă. Dat fiind că populația pământului este de aproximativ 6 miliarde, ar fi nevoie de aproximativ 1700 de planete ca pământul pentru ca un condamnat să supraviețuiască.

Dacă execuția ar fi repetată odată pe minut (ceva timp este necesar pentru ca locotenentul să dea ordinele de rigoare), ar fi nevoie de aproximativ 19,5 milioane de ani de încercări până ca un condamnat norocos să supraviețuiască.

În fața unor șanse atât de minuscule, pierzi orice speranță și îți aștepți sfârșitul. Auzi ordinele locotenentului și focul armelor. Dar, minune! Constați că nici un  glonț nu te-a atins și ești viu ca și înainte. Acum te întrebi de ce.

Iată câteva explicații posibile.

Explicația „religioasă”: Dumnezeu a făcut o minune.

Chiar dacă accepți posibilitatea minunilor, problema acestui fel de explicație este că ea face apel la „Dumnezeul golurilor”, adică la plasarea lui Dumnezeu în acele aspecte al realității pe care nu le înțelegem. Atunci când o explicație mai naturală apare, Dumnezeu este gonit din ele. Sfârșim prin a spune, asemenea lui Laplace, „Sire, nu am avut nevoie de această ipoteză (Dumnezeu)”. Dezvoltăm astfel o gândire leneșă, care aparent îl cinstește pe Dumnezeu ca sursă sau cauză a unor fenomene, dar în realitate Îl necinstește, asociindu-L cu superstiția și refuzând să-I recunoască înțelepciunea și măiestria în  folosirea cauzelor naturale pentru împlinirea unor scopuri divine.

Explicația naturalistă: Nu s-a întâmplat nimic neobișnuit.

Poate tocmai răsărea soarele, care le-a venit soldaților în ochi, făcându-i să țintească greșit. Poate puștile erau toate defecte. Poate din greșeală soldaților li s-au distribuit gloanțe oarbe.

Problema acestor explicații este că toate contrazic principiul briciului lui Occam, introducând ipoteze suplimentare. Ele îmi amintesc de o ghicitoare pe care am auzit-o de la Richard Wurmbrant. Ce obiect are ochi si solzi, este agățat într-un copac și are culoarea roșie și vorbește? Răspuns: un pește? De ce? Pentru că eu l-am agățat acolo, și eu l-am vopsit în roșu. Dar de ce vorbește? Pentru ca am plasat un radio în pântecele lui.

Speculația „astrofizică”: Multiplicitatea lumilor necesită ca orice eveniment să aibă loc.

Conform acestei explicații, dată fiind multiplicitatea planetelor în univers, dați fiind cei 13.7 miliarde de ani ai universului cunoscut, și dată fiind posibilitatea unei infinități de universuri pe care nu le cunoaștem (ipoteza „multiversului”), este matematic necesar să existe o lume cu o civilizație în care ești condamnat la moarte și în care toate gloanțele își greșesc ținta. În majoritatea acestor lumi ești ucis, dar în lumea ta particulară supraviețuiești. Este o simplă aplicare a legii numerelor mari: orice experiment cu un rezultat improbabil va rezulta odată în acel rezultat, daca este repetat de un mare număr de ori. De exemplu, dacă arunci zece zaruri, este puțin probabil ca toate să arate numărul 6. Dar daca repeți experimentul de miliarde de ori, este foarte probabil ca cel puțin odată să fi norocos.

Explicația teleologică: A existat intenția să nu fi ucis.

Cuvântul „teleologic” provine de la cuvântul grecesc telos, care înseamnă scop sau țintă. (Foarte probabil că etimologic cuvântul românesc țintă să provină chiar de la telos. Probabil un lingvist poate să confirme.)

O explicație teleologică se bazează pe scopuri sau intenții. Dacă mă întrebi de ce mă deplasez într-un automobil, pot da o explicație bazată pe cauze fizice: pentru că explozia combustibilului din cilindrii motorului produce o mișcare a pistoanelor, care angrenează roțile, propulsând automobilul înainte. O astfel de explicație nu este însă satisfăcătoare. Explicația teleologică este mai rațională în acest caz: pentru că doresc să ajung la o anumită adresă. Această explicație face apel la intenție sau țel.

În cazul experimentului nostru virtual, explicația teleologică ar fi că a fost vorba de o falsă execuție, ne-existând intenția ca să fi ucis. Locotenentul a primit ordinul să o organizeze pentru a te speria, dar nu pentru a te ucide. Astfel de execuții false au avut loc de multe ori în istorie. De exemplu, cunoscutul scriitor rus Dostoievski a fost condamnat la moarte și dus în fața unui pluton de execuție, dar s-a dat un ordin secret să nu fie executat.

În tinerețe, Dostoievski a participat la un grup radical de discuție intelectuală numit Cercul Petrashevsky. Grupul a fost suspectat de activitati subversive, ceea ce a dus la arestarea lui Dostoievski în 1849, și condamnarea sa la moarte. În 22 decembrie 1849, Dostoievski a fost condus în fața plutonului de execuție, dar a primit o amânare de ultim moment și a fost trimis la un lagăr de muncă din Siberia, unde a lucrat timp de patru ani .

Întrebarea este care dintre aceste explicații este cea mai rezonabilă. Personal înclin spre explicația teleologică și tind să cred că un om rațional ar gândi la fel. Este explicația cea mai satisfăcătoare din punct de vedere intelectual.

Motivul pentru care am adus în discuție acest experiment virtual este că intenționez să mă refer într-o serie de articole la aspecte ale realității care sunt unice și improbabile, și care toate au efectul de a susține viața și civilizația umană. Asemenea execuției care nu ucide, ele ne lasă atât uimiți cât și încântați. Asemenea condamnatului la moarte, ne întrebăm de ce suntem vii și căutăm un răspuns satisfăcător. Clima planetei noastre, compoziția ei chimică, așezarea ei în cosmos, legile fizice – toate acestea sunt în același timp condiții absolut necesare vieții, dar și fenomene extrem de improbabile. Cum le explicăm: prin cauze naturale sau prin intenții divine?