Revoluția anti-coperniciană

    Nicolaus Copernic (1473 – 1543) a fost cel care a creat o revolutie în cosmologie, înlocuind sistemul geocentric, în care Pamântul se afla în centrul Universului, cu cel heliocentric, în care Soarele este în centrul universului. Copernic a fost în acelasi timp astronom, matematician, economist si prelat catolic, o personalitate renascentista care ramâne pâna în zilele noastre una din cele mai cinstite figuri ale civilizatiei europene.

Înainte de Copernic, conceptia despre Universul fizic era una geocentrica si se baza pe teoriile propuse din antichitate de astronomul grec Ptolemeu în secolul 2 dupa Hristos. În conceptia lui Ptolemeu, Pamântul s-ar afla în centrul universului, iar Luna, Soarele si planetele s-ar misca pe sfere concentrice în jurul Pamântului. Pe sfera interioara, imediat în afara Pamântului s-ar misca Luna, apoi, pe sfere succesive, planetele Mercur, Venus, apoi Soarele, apoi planetele Marte, Jupiter, Saturn, si în cele din urma stelele fixe. Teoria lui Ptolemeu ar putea fi calificata ca o teorie stiintifica, fiind bazata pe observatii, pe calcule si pe rationamente, si fiind capabila – cel putin pâna la un anumit punct – sa faca predictii cu privire la miscarea astrelor. În plus, ea corespundea intuitiei unui observator uman aflat pe suprafata Pamântului.

În lucrarea sa De Revolutionibus, Copernic a propus o noua teorie, dupa care Soarele se afla în centrul universului. Spre deosebire de anumiti predecesori ai sai din antichitate si din evul mediu, Copernic a folosit un aparat matematic si a reusit sa explice anumite observatii astronomice (cum ar fi miscare retrograda a unor planete).

Este interesant faptul ca biserica apuseana a epocii lui s-a opus teoriei heliocentrice. Unele din argumentele împotriva acestei noi teorii se pretindeau a fi luate din Scriptura. Iata câteva texte folosite pentru a argumenta ca Pamântul s-ar afla într-un punct fix în centrul universului:

1 Cronici 16:30

Sa tremure înaintea Lui tot pamântul, ca El a întemeiat lumea si nu se va clatina.

Psalmul 103:5

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului

Eclesiastul 1:5

Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.

Stim astazi ca aceste texte nu au fost scrise ca teorii stintifice, ci ele folosesc limbajul aparentelor pentru a trage concluzii cu privire la maiestatea creatiei lui Dumnezeu.

La 1539, Luther a scris:

Se vorbeste despre un nou astrolog care vrea sa demonstreze ca pamântul este cel care se misca, si nu cerul, soarele si luna, ca si cum cineva care se afla într-o trasura sau o corabie ar pretinde ca el sta pe loc iar pamântul si copacii s-ar misca pe lânga el. Asa se întâmpla astazi: când cineva se vrea destept, trebuie sa inventeze ceva special, si felul în care o face trebuie sa fie excelent. Nebunul vrea sa întoarca pe dos toata stiinta astronomiei. Dar, asa cum ne spune Sfânta Scriptura, Iosua a poruncit soarelui sa se opreasca, si nu pamântului.

Avem câteva lectii de învatat din opozitia bisericii apusene la noua conceptie heliocentrista a lui Copernic.

Prima lectie este aceea ca credinta Bisericii nu trebuie ancorata în teorii omenesti aflate în afara Scripturii sau a Traditiei (ca de exemplu teoria geocentrica a lui Ptolemeu). Unele teorii stiintifice s-au dovedit nu numai adevarate, ci si capabile sa prezica sau sa masoare cu o extraordinara precizie (exemple: teoria relativitatii, mecanica cuantica) . Altele au fost la fel de adecvate, dar au fost ulterior depasite de teorii mai precise (exemplu: mecanica newtoniana). În sfârsit, altele s-au dovedit complet gresite (exemple: geocentrismul, teoria eterului ca mediu de transmitere a undelor electromagnetice). Successul sau esecul anumitor teorii nu trebuie sa ne faca scepticii cu privire la metodele stiintei, dar trebuie sa ne atentioneze la pericolul unei relatii nepotrivite dintre stiinta si credinta.

A doua lectie importanta este aceea ca Scriptura nu încearca sa ne prezinte teorii cu privire la structura lumii fizice si de aceea se refera la ea folosind limbajul aparentelor. Astfel, daca undeva Scriptura ne spune ca Soarele se înalta pe cer, ea nu pretinde sa construiasca o teorie cu privire la miscarea astrelor, ci se refera la experianta umana a diminetii.

Revenind la Copernic, constatam ca – fara a stirbi cu nimic meritele lui – chiar si teoria heliocentrismului este depasita. Da, este adevarat, Soarele, Luna si stelele nu se rotesc în jurul Pamântului, ci Pamântul se roteste în jurul soarelui. Pe de alta parte, Soarele nu se afla în centrul universului. În cosmologia moderna, universul este limitat, dar nu are un centru. Geometria universului nu este cunoscuta, si asa cum suprafata unei sfere nu are un centru, este posibil ca universul sa aiba o forma geometrica care nu admite un centru. Idea unui centru al universului este complet depasita.

Exista însa un aspect al revolutiei coperniciene care se continua pâna în zilele noastre, sub forma unui principiu care cauta sa-L excluda complet pe Dumnezeu. Acesta este „principiul mediocritatii” – în mare masura preferat de atei –  care afirma ca pamântul, cu toata viata pe care o contine,  sau sistemul solar, sunt “mediocre”, în sensul ca nu au nimic care le-ar face speciale într-un fel sau altul. În sutele de miliarde de stele din galaxia noastra, în stelele din sutele de miliarde de galaxii, s-ar afla în mod necesar alte planete cu caracteristici asemanatoare, care ar permite dezvoltarea vietii sau chiar aparitia unor civilizatii superioare.

Iata însa ca în ultimele decenii principiul mediocritatii este contrazis de o serie de observatii si descoperiri stiintifice. Am putea categorisi aceste observatii în trei categorii.

• Pamântul este unic prin confluenta unor factori necesari vietii. Printre acesti factori am putea enumera distanta fata de soare, dimensiunile, existenta unui satelit enorm (luna), compozitia chimica, pozitia în galaxie sau înclinatia axei fata de planul de rotatie. În timp ce fiecare dintre acesti factori este posibil, co-existenta lor apare ca un fenomen absolut unic.
• Existenta vietii este imposibila în afara unor conditii cu totul extraordinare. Viata nu a putut, cel putin pâna acum, sa fie creata în laborator, în ciuda avansurilor stiintei, inclusiv a chimiei si biologiei. Înaltul grad de organizare si complexitate a fiintelor vii de pe pamânt cere conditii initiale care sunt extrem de improbabile.
• Legile naturii sunt calibrate ca sa faca viata posibila. O mica variatie în anumite constante universale (cum ar fi constanta gravitatiei) ar face viata, si in paricular existenta unor fiinte inteligente, cu totul imposibila.

Voi aborda toate aceste aspecte în articole ulterioare, dar pentru moment vreau doar sa observ ca aceste noi revelatii stiintifice au creat o asa-numita revolutie anti-coperniciana, nu în sensul de a plasa planeta noastra înapoi într-un centru geometric al universului, ci în a-l plasa într-un centru al relevantei în ce priveste viata si inteligenta. Pamântul, viata si omul în particular apar ca fenomene unice si nu ca realitati „mediocre”. Purtator al chipului lui Dumnezeu, omul joaca un rol central în creatie.